Ministry of National Defence of Romania

10/07/2024 | Press release | Distributed by Public on 10/07/2024 03:32

Ministrul Tîlvăr și ambasadoarea Kavalec, în vizită la un veteran de război al Armatei României

Nr. 317 07.10.2024

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadoarea Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, l-au vizitat luni, 7 octombrie, pe generalul-maior în retragere Gheorghe Călin, veteran de război care a împlinit de curând 96 de ani.

Activitatea a fost organizată de Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului.

"Este o datorie morală de a le fi permanent alături veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a ne exprima aprecierea și respectul față de tot ceea ce au dăruit ei Țării noastre. Domnule general, sunteți, alături de camarazii dumneavoastră cu care ați luptat pe front, un model de la care tinerele generații învață ce înseamnă patriotismul și spiritul de sacrificiu. Vă asigur de aleasa noastră apreciere și vă urez multă sănătate, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 96 de ani!", a transmis ministrul Angel Tîlvăr.

Distinsul veteran a mulțumit ministrului apărării naționale și ambasadoarei SUA pentru vizită și a ținut să menționeze câteva dintre experiențele sale din timpul luptelor. "Unitatea noastră avea rolul de a scoate blindatele avariate de pe câmpul de luptă, din bătaia focului și de a le duce pentru reparații în spatele frontului", a relatat cu emoție generalul-maior (rtr) Călin.

* * *

Generalul-maior (rtr) Gheorghe Călin s-a născut în anul 1928, în comuna Gălbinași, județul Buzău.

A participat pe frontul celui de Al Doilea Război Mondial, în perioada 1944-1945, ca elev al Școlii Tehnice Industriale Militare Auto din cadrul Batalionului 2 Instrucție și Reparație Auto, pe care a absolvit-o în anul 1948. Între anii 1948 - 1950, a urmat Școala de Subofițeri Tehnici Auto și a fost avansat la gradul de sergent major, fiind repartizat la Brigada 9 Tancuri. În anul 1951, a urmat un curs de ofițeri tehnici auto la Școala de Ofițeri Tancuri de la Pitești, după care a obținut gradul de sublocotenent. În anul 1962, a absolvit și Institutul Politehnic București - Facultatea de Mecanică.

Printre decorațiile obținute se numără Medalia "Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945", precum și "Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării".

A trecut în rezervă la 62 de ani, în anul 1990.