Ministry of National Defence of Romania

10/24/2024 | Press release | Distributed by Public on 10/24/2024 09:27

Participarea conducerii MApN la ceremonia de depunere a jurământului militar de către studenții militari de la Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Oradea

Nr. 355 24.10.2024

Secretarul de stat Eduard Bachide a participat joi, 24 octombrie, la ceremonia de depunere a jurământului de credință față de țară de către cei zece studenți care alcătuiesc prima serie de medicină militară înființată, în acest an, la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea.

Cu această ocazie, secretarul de stat a transmis mulțumiri din partea ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, conducerii Universității din Oradea și, în special, celei a Facultății de Medicină și Farmacie, pentru susținerea eforturilor de pregătire a medicilor militari reiterând, totodată, importanța acordată de către Ministerul Apărării Naționale profesiei de medic prin suplimentarea semnificativă a numărului de locuri puse la dispoziția tinerilor care aleg această nobilă meserie.

Ceremonia a avut loc în contextul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, la 25 octombrie, zi în care cinstim eroismul și jertfele celor aflați sub arme, de-a lungul timpului, pentru păstrarea unității naționale și a independenței statului român.

În prezent, aproximativ 600 de studenți frecventează cursurile facultăților de medicină și farmacie din București, Târgu Mureș și Oradea, care, la finalul perioadei de pregătire, vor încadra posturi în sistemul medical coordonat de Ministerul Apărării Naționale.