Ministry of National Defence of Romania

10/19/2024 | Press release | Distributed by Public on 10/19/2024 00:09

România își consolidează angajamentele de apărare și cooperare

Nr. 343 19.10.2024

În zilele de 17 și 18 octombrie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, desfășurată la Cartierul General din Bruxelles.

În prima zi, Angel Tîlvăr a participat la două sesiuni importante ale reuniunii ministeriale. Prima sesiune a fost dedicată cooperării cu statele partenere din regiunea Indo-Pacific. În premieră, miniștrii apărării din aceste țări au participat la o reuniune ministerială a NATO.

A doua sesiune a fost cea a Consiliului NATO-Ucraina, în cadrul căreia s-a reafirmat sprijinul ferm pentru Ucraina. Oficialul român a subliniat angajamentul țării noastre în sprijinirea Ucrainei, atât prin inițiative bilaterale, cât și prin coordonare eficientă la nivelul NATO și UE, pentru asigurarea complementarității acțiunilor.

Tot joi, ministrul Tîlvăr a semnat o scrisoare de intenție pentru cooperare la constituirea unor flote multinaționale de sisteme de aeronave pilotate de la distanță (RPAS), ca parte a extinderii Capabilității NATO de Supraveghere Terestră (NISRF).

De asemenea, în marja reuniunii, Angel Tîlvăr a semnat o scrisoare de intenție privind stabilirea unui coridor de mobilitate militară între România, Bulgaria și Turcia. Acest coridor este esențial pentru îmbunătățirea conectivității și a capacității de răspuns rapid în regiunea Mării Negre.

Vineri, 18 octombrie, ministrul apărării naționale a participat la sesiunea NATO dedicată posturii de descurajare și apărare, unde a accentuat necesitatea implementării rapide a planurilor regionale de apărare, în special în contextul provocărilor din regiunea Mării Negre. Ministrul Tîlvăr a subliniat importanța unei apărări aeriene și antirachetă integrate la nivel aliat, în contextul incursiunilor neautorizate ale dronelor rusești în spațiul aerian al NATO.

Ministrul Tîlvăr a semnat, de asemenea, documentul de aderare a României la inițiativa coridorului VIII pan-european de mobilitate militară, împreună cu Albania, Bulgaria, Italia și Macedonia de Nord, pentru a îmbunătăți capacitatea de răspuns rapid în regiune.

În marja reuniunii ministeriale, ministrul Tîlvăr a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său din Albania, cu care a discutat despre securitatea în Balcanii de Vest, colaborarea la nivel NATO și consolidarea relațiilor bilaterale.

Tot la Bruxelles, ministrul Angel Tîlvăr a participat la întâlnirea aniversară a Coaliției Globale anti-ISIS/Daesh, reafirmând angajamentul României în combaterea terorismului internațional și contribuția activă în regiunile afectate de acest fenomen.

Ministrul român al apărării a luat parte și la reuniunea statelor participante la Gruparea de tip Națiune Cadru (Framework Nation Concept - FNC), coordonată de Germania. FNC reprezintă o platformă esențială pentru dezvoltarea capabilităților NATO, având un rol important în întărirea posturii de apărare și descurajare a Alianței.